Jandarmeria botoșăneană salută gestul unui elev în vârstă de 10 ani. Acesta i-a ajutat pe jandarmi să-i facă o bucurie unei femei al cărei telefon mobil de ultimă generație l-a găsit pe strada Spiru Haret din municipiul Dorohoi.
Elevul i-a contactat în seara zilei de sâmbătă, 26 ianuarie, pe jandarmii din cadrul Detașamentului 3J Dorohoi la numărul de telefon pe care îl avea de pe un pliant folosit de jandarmi la activitățile preventive efectuate în școli.
Jandarmii s-au întâlnit cu elevul, care le-a predat obiectul găsit în zăpadă, ulterior aceștia reușind să identifice și să ia legătura cu proprietara telefonului.
Astfel, la mai puțin de două ore de la pierdere, femeia și-a recuperat bunul al cărui valoare este de peste 4000 de lei.
”Felicitări și părinților care și-au educat copilul în spiritul respectului față de cei din jurul său și față de lege”, se precizează într-un comunicat al IJJ Botoșani.