O mașină în care se aflau patru persoane a căzut, în noaptea de luni spre marți, de pe un pod de pe drumul național DN 29 A, în localitatea Păltiniș.
Localnicii au văzut mașina căzută în râpă și au sunat la 112, iar la fața locului s-au deplasat polițiștii, un echipaj de pompieri din cadrul Punctului de lucru Darabani și o ambulanță de la Serviciul Județean de Ambulanță.
Salvatorii au găsit o mașina, dar fără persoane în interior. Ulterior, polițiștii au identificat douaădintre persoanele care se aflau inițial în mașină, acestea fiind sub influența băuturilor alcoolice, fără a avea nevoie de îngrijiri medicale. A treia persoana a fost găsită la domiciliu, iar a patra neidentificată încă.