Originară din Botoşani, F.V. povesteşte pe Facebook că a ajuns pentru prima dată în Ardeal pe când era în liceu, la Olimpiada naţională de limba română din 1991. Mai târziu, după absolvirea facultăţii, a cerut să fie transferată la Odorheiu Secuiesc, deşi obţinuse, prin examen, un post chiar la ea acasă.
F.V. povesteşte pe pagina ei de Facebook cum în copilărie a fost educată într-o societate conservatoare, prin care s-a inoculat ideea că oraşele din Ardeal sunt populate de maghiari ostili românilor. Astfel, atunci când a fost nevoită pentru prima dată să meargă în Ardeal, la Târgu Mureş, eleva – pe atunci – F.V. a făcut-o cu teamă, însă a descoperit treptat, cu surprindere, că realitatea era diferită de tot ceea ce i se spusese până atunci.
Ulterior, ea ajuns să predea chiar în judeţul Harghita, la Odorheiul Secuiesc. Aici şi-a făcut prieteni printre maghiari şi secui, ataşându-se de oraş, de şcoală şi de oameni. F.V. a postat pe Facebook mai multe rânduri în care îşi descrie experienţa, iar reacţiile, în majoritatea pozitive, nu au întârziat să apară printre internauţi, textul ei devenind astfel viral.
„Am crescut şi am fost educată într-o societate conservatoare, plina de stereotipii, de utopii şi de idei care veneau din atât de profunde credinţe încât nu ţi se oferea nici măcar posibilitatea aflării unei surse pentru a le putea contrazice, chiar dacă uneori, mai ales în adolescenţă, când nu mai poţi înghiţi fără să te revolţi tot ce ti se bagă pe gât, cauţi alternative. În 1991 am fost la Olimpiada naţională de limba română, la Târgu Mureş. Era pentru prima dată când puneam piciorul în Ardeal. Ar fi trebuit să mergem toţi cei din Botoşani cu 2 profesori însoţitori. Însa tata a rugat-o pe dirigintă să mă însoţească. Mergeam nu în Ardeal, nu în altă regiune a României, ci la unguri. Chestia asta speria. Mai ales după evenimentele recente din zonă. Am intrat într-o alta lume atunci. Eram uimita să aud pe stradă altă limbă decât a mea. Să intru într-un magazin şi primul cuvânt să fie „Tessék”.
Oameni amabili. Civilizaţie. Curăţenie… Un gând şi o dorinţă de a mă întoarce acolo pentru totdeauna au încolţit atunci în mintea şi în sufletul meu. Voiam să trăiesc experienţa aceea pe pielea mea. Să verific dacă toata ura profesorului de istorie, declarată bătând cu pumnul în catedră era justificată. Voiam să văd cu ochii mei răutatea şi violenţa de care mi se vorbise atât. Cu orice risc.
Când am terminat facultatea, secretara de la universitate mi-a aruncat, în bătaie de joc: Succes la titularizare! ştii ca nu se ia din prima! dar dacă vrei titularizare ministerială fără examen, du-te în Harghita sau Covasna că acolo e criză mare de profesori. Nu am vrut titularizare ministeriala. Am dat examenul si am obţinut post în Botoşani, la un liceu industrial. Unde am stat ca pe ghimpi aproape o luna. In 15 octombrie îmi ceream transferul la Odorheiu-Secuiesc, printr-o pură întâmplare. A fost cea mai bună decizie pe care am luat-o in viaţa mea.
Altă lume. A trebuit să-mi nasc din nou conştiinţa si mintea, să îngrop teama de respingere şi de societate etnic-mixta, să învăţ din nou să merg. Şi am avut parte de profesori extraordinari pentru asta, unii dintre voi veţi citi postarea si ştiţi că despre voi e vorba. 10 ani au trecut ca 10 zile. Prea scurţi pentru a cuprinde în toată complexitatea specificul zonei şi sufletele oamenilor, dar suficienţi pentru ca dragostea faţă de tot ceea ce era frumos să şteargă toate urmele ideilor inoculate ani şi ani la rând. Cu ce am rămas? Cu faptul că oamenii sunt oameni, indiferent de limba maternă, de loc de naştere, de religie sau de categorie socială. Că forţa lui „Szeretlek” e aceeasi cu a lui Te iubesc, că un „Bocsánat” spus din suflet şterge tot atât cât un Imi pare rău. Că plânsul şi „Sirás” dureau la fel de tare si că lacrimile întristau ochii la fel de mult. Că bucuria şi „öröm”, râsul şi „kacagás” aduceau aceeaşi stare de fericire. Că naşterea şi nunta şi înmormântarea uneau deopotrivă, în fericire şi în durere. Iar roşul şi „piros” aveau aceeaşi semnificaţie în ambele steaguri şi în ambele costume populare…
Şi când am fost sigură de asta, mi-am dat seama că nimeni dintre cei pe care îi cunoşteam n-a fost nici la Ip, nici la Treznea, că niciunul nu-l omorâse pe Mihai Viteazul şi nici n-o violase pe bunica… Şi nici eu nu omorâsem secui şi nici nu deportasem evrei…
Azi e Ziua Culturii Maghiare. A culturii in care au fost educaţi şi crescuţi mulţi dintre prietenii mei. A oamenilor în mijlocul cărora am trăit 10 ani din viaţă şi cărora le datorez mare parte din ceea ce sunt astăzi. Oameni care m-au învăţat că respectul, onoarea, dragostea de oameni, dreptatea nu au etnie, nu au nume proprii diferite, nu au decât oameni care să le transmită mai departe copiilor şi celor de lângă ei. Şi deşi a fost singura limbă care mi-a fost dificil spre imposibil să o învăţ, am ajuns să o iubesc prin oamenii ei. Şi poate cel mai important lucru pe care l-am învăţat a fost să mă eliberez de stereotipii. Contactul cu alta cultură niciodată nu îţi va ştirbi din ceea ce eşti sau reprezinţi, ci te va îmbogăţi şi te va face să-ti deschizi ochii minţii şi ai sufletului şi să primeşti frumosul şi binele din oameni”, a scris F.V. pe Facebook.
Sursa: Adevarul
