Licitația pentru laptele și cornul elevilor, finalizată în ianuarie. Care sunt firmele care vor distribui pachetul

lapte si corn, stiri, botosaniPatru firme vor distribui până la sfârșitul acestui an școlar laptele și cornul elevilor. Dan Birta, vicepreședintele Consiliului Județean, a declarat că cele patru firme care vor distribui pachetul elevilor sunt și cele din anul școlar trecut, respectiv Spicul Dorohoi, Five Continents, Casa Pâinii și Lival.

Valoarea contractului este de 5 milioane lei, iar beneficiari sunt 46.408 elevi.

Au fost finalizate toate documentele legate de atribuirea contractelor pentru lapte și corn.Perioada pentru care se va semna contractul este sfârșitul anului școlar, respectov perioada anului care a mai rămas. Sperăm ca totul să se deruleze în condiții normale și să nu fie probleme cum au mai fost, sesizate de anumite persoane. Îmi doresc ca toți copiii din județul Botoșani să beneficieze de produse de calitate, iar programul să aibă efectul pe care ni-l dorim cu toții”, a spus Birta.

Elevii au primit și până acum produsele, după ce Consiliul Județean a inițiat o procedură specială de negociere fără publicare, pentru ca elevii să primească pachetul chiar din prima săptămână de școală

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *