Poliţiştii din cadrul Postului de Poliţie Vorona aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza teritoriului de competenţă au depistat pe un drum forestier un tânăr de 20 de ani, din comuna Vorona care transporta material lemnos cu un atelaj cu tracţiune animală.
Cu ocazia controlului s-a stabilit faptul că bărbatul transporta cantitatea de 1,08 metri cubi de lemne, fără a deţine documente justificative.
Prejudiciul creat este de 275 de lei.
Tânărul a fost sancţionat contravenţional conform Legii 171/2010 cu amendă în cuantum de 500 de lei iar materialul lemnos a fost confiscat de poliţişti şi predat în custodie unui reprezentant al Districtului Silvic Vorona.