Structura anului școlar 2019-2020 va aduce modificări față de structura acestui an, a anunțat Ecaterina Andronescu. Semestrul al II-lea să înceapă imediat după vacanța de iarnă, iar examenele din vară – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – să fie susținute “mai devreme”, ca “să aibă și profesorii vacanță”, sunt planurile anunțate de ministru.
„Săptămâna trecută, am regândit structura anului școlar. Este vorba despre structura anului școlar 2019-2020”, a declarat ministrul Andronescu, aflat într-un adevărat tur mediatic.
Vacanța de iarnă de 3 săptămâni „este mult prea lungă”, în condițiile în care după ea copiii mai învață doar timp de 3 săptămâni, după care au vacanța intersemestrială anul acesta, a precizat Ecaterina Andronescu.
Ministrul a anunțat că a pus pe hârtie varianta ca vacanța de iarnă fie să se scurteze, fie să rămână tot de 3 săptămâni – dar să reprezinte finalul primului semestru de școală.
„Ne gândim să organizăm puțin diferit semestrele pentru clasele I-XII. Să aducem examenele din vară ceva mai devreme, evaluarea de la clasa a VIII-a și examenul de Bacalaureat, să aibă și profesorii vacanță, că noi tot le cerem, le cerem, dar trebuie să le dăm și vacanță”, a declarat Ecaterina Andronescu, la Realitatea.net.
Amintim că asociațiile de elevi au criticat anul trecut programarea examenelor de Bacalaureat 2019 în luna iulie, cea mai călduroasă lună din an.
„Practic, vom avea un semestru I mai scurt, un semestru II mai lung (…). Va fi mai puțin fragmentat semestrul, cred că așa este mai corect spus. Pe mine nu mă intereseaza tăiatul săptămânii [din vacanța de iarnă – n.red.], ci să nu mai fragmentăm semestrele”, a anunțat Andronescu.
Vacanța de iarnă 2018-2019 a fost una dintre cele mai lungi din ultimii 18 ani, cu 3 săptămâni libere pentru copii. Din anul 2000 și până în prezent, au mai fost alte patru vacanțe de iarnă care au durat tot 23 de zile, potrivit ordinelor de ministru publicate în Monitrul Oficial și datelor existente pe site-ul Ministerului Educației. Majoritatea vacanțelor de iarnă pentru elevi au avut în ultimii 18 ani o durată de 16 zile (11 vacanțe).
Structura anului școlar 2018-2019
Semestrul I
Cursuri școlare: 10 septembrie 2018, luni – 21 decembrie 2018, vineri
Prima vacanță: 27 octombrie – 4 noiembrie 2018
* această vacanță este numai pentru copiii de grădiniță și din clasele pregătitoare – a IV-a
Vacanța de iarnă: 22 decembrie 2018, sâmbătă – 13 ianuarie 2019, duminică
Cursuri: 14 ianuarie 2019, luni – 1 februarie 2019, vineri
Vacanța intersemestrială: 2 februarie 2019, sâmbătă – 10 februarie 2019, duminică
Semestrul al II-lea
Cursuri: 11 februarie 2019, luni – 19 aprilie 2019, vineri
Vacanța de primăvară 2019: 20 aprilie 2019, sâmbătă – 5 mai 2019, duminică
Cursuri: 6 mai 2019, luni – 14 iunie 2019, vineri
Vacanța de vară 2019: 15 iunie 2019, sâmbătă – 15 septembrie 2019, duminică
Acest an școlar este printre cele mai scurte, din ultimii 10 ani. Are 34 de săptămâni de cursuri, care totalizează 168 de zile efective de școală pentru copii (față de 175 în medie anii trecuți).
Excepție de la structura anului școlar de mai sus o fac clasele a VIII-a și a XII-a. Elevii termină liceul pe 31 mai 2019 și gimnaziul pe 7 iunie 2019.
Paștele ortodox este pe 28 aprilie 2019, iar cel romano-catolic pe 21 aprilie, când elevii au vacanță. Concret, Vacanța de Paște 2019 este în perioada 20 aprilie 2019 – 5 mai 2019.
Calendar Evaluarea Națională 2019
3 – 7 iunie 2019 Înscrierea absolvenților clasei a VIII-a la examenul de Evaluare Naţională 2019
7 iunie 2019 Elevii de clasa a VIII-a termină școala
18 iunie 2019 Limba şi literatura română – examen scris
20 iunie 2019 Matematică – examen scris
21 iunie 2019 Limba şi literatura maternă – examen scris
25 iunie 2019 Afişarea primelor rezultate (până la ora 12:00), urmată de înregistrarea contestațiilor (între orele14:00 – 20:00)
29 iunie Afișarea rezultatelor finale
Calendar admitere la liceu 2019
3 – 7 iulie 2019 Elevii de clasa a VIII-a vor completa fişele de înscriere la liceu
4 – 8 iulie 2019 Elevii și părinții verifică fişele de înscriere la liceu și corectează eventualele greşeli în baza de date computerizată
12 iulie 2019 Repartizarea computerizată la liceu a absolvenţilor clasei a VIII-a
Media de admitere la liceu, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, se calculează ca medie ponderată între media generală la Evaluarea Naţională (contează în proporție de 80%), şi media generală de absolvire a claselor a V-a – a VIII-a (20%).
Calendar BAC 2019 Sesiunea iunie-iulie 2019
27 – 31 mai 2019 Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
31 mai 2019 Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/ a XIII-a
3 – 4 iunie 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba română – proba A
5 – 6 iunie 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice de comunicare orală în Limba maternă – proba B
7, 10* – 11 iunie 2019 Evaluarea Competențelor digitale – proba D
12 – 13 iunie 2019 Evaluarea Competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
1 iulie 2019 Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris
2 iulie 2019 Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris
3 iulie 2019 Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris
- Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională
- Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus
4 iulie 2019 Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris
Absolvenții trebuie să aleagă una dintre următoarele materii, pentru examen, în funcție de studiile urmate în liceu:
- Fizică, Chimie, Biologie sau Informatică – elevii de la profilul real din filiera teoretică, de la profilul tehnic și profilul resurse naturale și protecția mediului din filiera tehnologică și de la profilul militar din filiera vocațională
- Geografie, Filosofie, Logică și argumentare, Economie, Psihologie și, după caz, Sociologie – absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretica, de la profilul servicii din filiera tehnologică și din toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celui menționat mai sus
8 iulie 2019 Afișarea rezultatelor (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:0)
9-12 iulie 2019 Rezolvarea contestațiilor
13 iulie 2019 Afișarea rezultatelor finale
Sursa: RomaniaTV