Un bărbat din județul Botoșani a fost găsit mort, iar soția sa în stare critică într-o casă lipsită de căldură. Cazul extrem de grav a fost înregistrat în localitatea Vorniceni, acolo unde cei doi soți, ambii în vârstă de 62 de ani, locuiau singuri.
Ei au fost găsiți de fiul lor, care tocmai venise în vizită. Când a intrat în casă, acesta și-a găsit tatăl decedat în pat, iar mama în agonie. A sunat la 112, iar la fața locului au ajuns cadre medicale de la ambulanță, dar și un echipaj de poliție.
Femeia a ajuns la Secția din Săveni a Spitalului Județean de Urgență Mavromati, iar apoi transfeară la Botoșani.
Potrivit medicilor, femeia a fost preluată de la Secţia Săveni cu o temperatură a corpului de 26,2 grade Celsius. A intrat în stop pe drum în două rânduri, fiind resuscitată. Ea nu a putut supraviețui, murind la scurt timp la Unitatea de Primiri Urgențe și ca urmare a unor alte boli de care suferea.