Un tânăr de 22 de ani din județul Botoșani, tată a patru copii, a lansat un apel disperat de ajutor după ce casa i-a fost distrusă într-un incendiu. În plnă iarnă, locuința i-a ars complet, iar cei patru micuți săi, dintre care cei mai mici de trei luni, iar cel mai mare de trei ani, aflați acum în spital, nu au unde să se întoarcă.
Cu lacrimi în ochi, Alin Cornilă spune: „Am patru copii și nu pot să îțin pe drumuri. V-as ruga să mă ajutați cât de puțin”.
Drama s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă în localitatea Bașeu din comuna Hudești din Botoșani. La momentul producerii incendiului în locuință se afla doar tatăl, un tânăr de 22 de ani. La un moment dat, acesta s-a trezit din somn și a văzut foc.
A reușit să iasă din casă din casă doar cu pijamalele pe el și desculț. A apucat să sune la 112, însă pompierii militari de la Darabani nu au putut face nimic pentru a-i salva casa, care a fost cuprinsă în integralitate de flăcări.
La momentul incendiului, mama și cei patru copii ai săi, de până la trei ani, erau internați în spital cu suspiciune de gripă.
Cel mai probabil, focul a fost declanșat de un scurt-circuit la instalația electrică.
Alin Cornilă: 0743542666
Un număr de telefon al tatălui? Cum putem sa dam de tatăl cu 4 copii ce i-a luat foc casa?? Aștept un raspuns
0743542666
un nr de contact cum pot da de el??
0743542666
Si cum poate sa fie ajutat daca nu puneti un cont, o adresa, un telefon???
0743542666