Virusul pestei porcine africane (PPA) a fost diagnosticat la un porc mistreț, găsit mort pe raza fondului de vânătoare 40 Suharau, în pădurea Alba, într-o zonă situată la aproximativ 3 km de limita de frontieră cu Ucraina.
Suspiciunea a fost emisă în data de 19 ianuarie, în urma emiterii unui buletin de analiză de către Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Suceava.
Conform procedurii, probele au fost expediate către Institutul de Diagnotic și Sănătate Animală, care astăzi, 20 ianuarie, a confirmat suspiciunea.
Imediat, carcasa a fost distrusă prin incinerare, iar serviciile veterinare au intervenit pentru acțiuni de dezinfecție și protecție a zonei afectate
Tot în data de 19 ianuarie, a fost convocată o ședință a Centrului Local pentru Combaterea Bolilor (CLCB) Botosani, sub coordonarea prefectului, pentru adoptarea planului de măsuri privind controlul, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane, precum și pentru adoptarea zonelor de restricții, plan care va fi completat în ședința CLCB convocată astăzi, 20 ianuarie.
Au fost stabilite o serie de măsuri, cum ar fi: vânarea integrală a mistreţilor din zona afectată prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, respectiv prin pândă şi dibuire, reducerea efectivului de mistreţi în zonele cinegetice învecinate, neafectate de PPA, prin realizarea cotei de vânătoare și a cotei suplimentare de intervenţie în funcţie de nivelul optim aprobat prin acte normative.
Proprietarii de porci domestici din zonă au fost informati să izoleze animalele în adăposturi pentru a nu veni în contact cu porcii mistreți sau cu materiale susceptibile de a fi contaminate, provenite de pe fondurile de vânătoare.
Ancheta epidemiologică este în desfășurare.
Facem precizarea că virusul Pestei Porcine Africane nu afectează omul, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact major la nivel social și economic, potrivit unui comunicat al Autorității Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.