Clubul de audiții „Night music” al Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu” din Botoșani își diversifică oferta și vă invită să vizionați în ziua de vineri, 18 ianuarie 2019, începând cu ora 18.00, în sala Fondului Documentar Eminescu, o piesă de teatru cu o distribuție remarcabilă. Este vorba despre „Dineu cu proști”, de Francis Veber, piesă care a făcut parte și din repertoriul Teatrului „Mihai Eminescu” din Botoșani în stagiunea 2016-2017.
Biblioteca Județeană, însă, vă propune varianta realizată de trupa Teatrului Național București în stagiunea 2011-2012, sub regia lui Ion Caramitru, într-o înregistrare efectuată la Brașov, în octombrie 2011. Din distribuție fac parte Șerban Ionescu, Horațiu Mălăele, Medeea Marinescu, Costina Ciuciulică și Dorin Andone. La finalul piesei publicul poate încerca să emită aprecieri personale asupra piesei și asupra prestației actorilor.
Cum unul dintre obiectivele pe termen lung ale clubului este acela de a crea consumatori avizațipentru diversele domenii ale artelor, în viitor ne propunem să oferim publicului nostru și producții cinematografice sau TV,fie ele artistice sau științifice, și vom dezbate aspecte precum manipularea prin artă, știrile false și alte subiecte incitante.
Totuși, Clubul „Night Music” este destinat prin intenție și prin denumirea sa cu predilecție audițiilor muzicale, așa încât nici seara de 18 ianuarie nu se poate încheia fără muzică. În încheiere vom viziona încă o bijuterie din colecția domnului Relu Oneaga, un concert al faimoasei trupe britanice „The Rolling Stones”, din perioada lor de maximă glorie.
Cum numărul de locuri este limitat, recomandăm să vă rezervați locul din timp la tel. 0728177100, persoană de contact: Iulian Moldovanu. Biblioteca vă așteaptă și vă promite o seară relaxantă și încărcată de frumusețea artelor.