Cele două maternități din județul Botoșani, respectiva Maternitatea Botoșani și Maternitatea Dorohoi, vor fi ținta unor controale dispuse de Ministerul Sănătății.
Verificările, care au început marți și vor dura până la sfârșitul lunii ianuarie, se fac de către inspectorii Direcției de Sănătate Publică Botoșani.
”Sunt doi inspectori care vor merge în control la cele două maternități, până la sfârșitul lunii”, a declarat directorul DSP Botoșani, Teodor Ferariu.
La cele două unități spitalicești se verifică, printre altele, dacă procedurile şi protocoalele de dezinfecţie sunt conforme, dacă în momentul în care s-a constatat că există infecţii asociate actului medical s-au luat măsurile corespunzătoare, dacă se utilizează produsele de unică folosinţă.
De asemenea, se verifică foile de observaţie, astfel încât să se poată depista posibilele infecţii asociate actului medical nedeclarate, potrivit ministrului Sănătății, Sorina Pintea.
Controalele sunt efectuate în toate maternitățile din țară, după ce mai mulți bebeluși născuţi la maternitatea Giuleşti au fost infectaţi cu stafilococ auriu.