Consilierii municipali se vor întruni, marți, în cadrul unei şedinţe extraordinare, în vederea acordării titulului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani câştigătorului Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu. Şedinţa festivă va începe la ora 9,30 şi va fi urmată de o depunere de coroane la bustul poetului Mihai Eminescu, amplasat în Piaţa Revoluţiei.
Pentru premiul din acest an au fost nominalizați poeții: Matei Vișniec, Constantin Abăluță, Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Pop și Liviu Ioan Stoiciu.
Laureatul acestei ediții va fi al 28-lea care va primi titlul de cetățean de onoare al municipiului Botoșani.
Poeții-cetățeni de onoare ai municipiului Botoșani, laureați ai Premiului Național de Poezie ”Mihai Eminescu” sunt:
- Mihai Ursachi-1991
- Gellu Naum-1992
- Cezar Baltag-1993
- Petre Stoica-1994
- Ileana Mălăncioiu-1995
- Ana Blandiana-1996
- Ștefan Augustin Doinaș-1997
- Mircea Ivănescu-1998
- Cezar Ivănescu-1999
- Constanța Buzea-2000
- Emil Brumaru-2001
- Ilie Constantin-2002
- Angela Marinescu-2003
- Șerban Foarță-2004
- Gabriela Melinescu-2005
- Adrian Popescu-2006
- Mircea Dinescu-2007
- Cristian Simionescu-2008
- Dorin Tudoran-2009
- Dinu Flămând-2010
- Ion Mircea-2011
- Nicolae Prelipceanu-2012
- Ion Mureșan-2013
- Gabriel Chifu-2014
- Gheorghe Grigurcu-2015
- Mircea Cărtărescu-2016
- Aurel Pantea-2017