O tânără din Gorj e cercetată pentru că ar fi escrocat sentimental un bătrân italian şi a fost reţinută pentru 24 de ore. Pensionarul şi-a vândut locuinţa din centrul oraşului Milano pentru a se muta în România alături de olteancă. După ce a pus mâna pe aproape 800.000 de euro, blonda nu i-a mai dat “iubitului” nici un semn, scrie Click.ro.
Şi-a bătut joc de sentimentele unui italian romantic! Simona Daniela Mărgăian (32 de ani), din comuna gorjeană Scoarţa, a fost reţinută marţi pentru 24 de ore. Ea e acuzată de un bătrân din Milano că l-a lăsat fără aproape 800.000 de euro. Ancheta a început astă-vară, după ce bărbatul a depus o plângere în România. Cei doi au avut o relaţie, iar tânăra l-a amăgit că se vor căsători şi că vor locui în România. Simona Mărgăian şi-a ridicat o vilă luxoasă în Scoarţa şi conduce maşini cu mulţi cai-putere.
„Folosindu-se de sentimentele de dragoste şi pasiune dezvoltate de cetăţeanul italian Francesco Thiela Albero, în vârstă de 71 de ani, pe baza unor promisiuni ferme de întemeiere a unei familii şi realizarea unor oportunităţi în afaceri, respectiv de deschidere a unui salon de coafură în Dubai, apoi în Bucureşti, l-a indus în eroare”, explică procurorul Cristina Ciobanu.