O concentraţie alcoolică de 1,15 mg/l l-a condus cu autoturismul de pe şosea în albia unui râu. S-a intamplat in Cristineşti, duminica, in jurul orei 16.00. In timp ce conducea autoturismul marca Dacia Logan pe DN 29 A, dinspre oraşul Darabani către municipiul Dorohoi, un barbat de 41 ani, din municipiul Dorohoi, ajungând la ieşirea din localitatea Dragalina, pe un sector de drum ce urma o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, împrejurare în care autoturismul a impactat parapeţii metalici de pe partea stângă a drumului şi a părăsit carosabilul, ajungând în albia râului Ibăneasa. În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omeneşti. Soferul a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la Spitalul municipal Dorohoi unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Barbatul este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, cauza urmând a fi soluţionată procedural. Totodată conducătorului auto i-a fost reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovadă înlocuitoare, fără drept de circulaţie.