Mitică Hapliuc, un botoşănean din cel mai nordic oraş al României, pasionat de cusut, realizează printre cele mai frumoase costume populare hand-made. Lucrează cu pânză de casă, iar absolut toate operaţiunile sunt realizate manual. Are comenzi din toată ţara, iar costumele realizate de acesta sunt considerate adevărate opere de artă populară.
În cel mai nordic oraş din România, la Darabani, un localnic pasionat de folclor a ajuns să realizeze unele dintre cele mai apreciate costume populare din ţară. Se numeşte Mitică Hapliuc, are 45 de ani şi de mic coase cămăşi, iţari, brâuri şi bundiţe cu motive populare.
Le coase acasă, iar toate operaţiunile sunt efectuate manual, fără nicio urmă de tehnologie modernă, doar cu motive şi modele autentice. Costumele lui Mitică Hapliuc sunt căutate de oameni din toată România, iar artizanul botoşănean abia dacă mai poate face faţă comenzilor. Lucrează săptămâni în şir la un singur obiect vestimentar şi spune că pasiunea pentru foclor i-a dezvoltat o răbdare de fier, ajutându-l să lucreze ore în şir, zilnic.
”Eu sunt un copil de la ţară. Crescut pe uliţă. Am ajuns să îndrăgesc tot ce este tradiţional. Am început să cânt folclor şi să cos astfel de costume populare din copilărie, din pasiune pură. Oamenii mi-au apreciat munca şi m-au îndemnat să cos şi pentru alţii. Astăzi, după ce mi-am promovat munca, nu mai fac faţă comenzilor. Sunt nevoit să le spun să aştepte, fiindcă fiecare realizarea fiecărui obiect vestimentar durează. În el se contopeşte şi o parte din sufletul meu”, spune Mitică Hapliuc.
„Eu mă alăturam cu fetele, luam acul şi coseam”
Mitică Hapliuc s-a născut la Darabani. Pe atunci, localitatea era doar reşedinţă de comună. Pe scurt, Mitică Hapliuc spune că s-a născut la ţară. De altfel şi astăzi trăieşte pe o uliţă, într-o casă cu deschiderea către o privelişte încântătoare ce aminteşte de lumea satului. De mic a fost pasionat de foclor. ”Era copil de la ţară şi eram îndrăgostit de muzica populară. Pe mine foclorul m-a legănat. Îmi plăcea muzica, portul tradiţional„, spune Mitică Hapliuc.
A început să cânte de la o vârstă fragedă. Mitică Hapliuc îşi aduce aminte că a ajuns să interpreze şi la Cântarea României în anii 80, unde a obţinut şi un important premiu. ”Am obţinut locul doi şi titlul de laureat. Am fost depunctat pentru ţinută. Aveam pantofi mari în loc de negri”, spune botoşăneanul. Alături de muzică, Mitică Hapliuc a mai dezvoltat o pasiune. Îi plăcea să coase. Evident, constume populare. ”Am început să cos de mic. Îmi plăcea mult de tot. La şcoală în timp ce băieţii făceau la lucru manual activităţi specifice băieţilor, eu mă alăturam fetelor, luam acul şi coseam”, spune Mitică Hapliuc. A cusut mulţi ani în gospodărie, fără să fie remarcat. Îşi perfecţiona în fiecare zi tehnica.
Şi-a confecţionat primul costum pentru scenă
În muzică a fost însă remarcat mai repede decât în domeniul confecţionării costumelor populare. La vârsta de 20 de ani era deja un solist cunoscut în zonă şi ajungea la prima emisiune televizată. Nu avea însă un costum popular cu care să se prezinte. Nu a găsit să împrumute de nicăieri. În acel moment a decis să-şi folosească cel de-al doilea talent pentru a ieşi din impas.
”Îmi trebuia neapărat un costum. Nu aveam în ce să apar. Atunci am fost nevoit să-mi cos primul costum popular. A durat ceva, dar am reuşit să ies din impas. L-am lucrat cu drag. Era pentru prima dată când îmi vedea cineva un costum făcut de mine”, spune Mitică Hapliuc. Au urmat apoi o perioadă în care muzica s-a împletit cu croitul. Îşi realiza singur costumele pentru recitaluri şi apariţii pe scenă. Făcea totul manual, fără maşină de cusut. Doar cu ajutorul acului şi al materialelor tradiţionale.
Comenzi din toată ţara
Mitică Hapliuc a ajuns însă cu adevărat cunoscut după ce şi-a lucrat propriile costume. Au fost remarcate de alţi interpreţi, de spectatori, dar şi de cunoscuţi. Mai mult decât atât, a ajuns să facă costume pentru ansamblul din care făcea parte fiul său, pe atunci în vârstă de 9 ani. Din acel moment lumea a aflat cu adevărat despre talentul lui Mitică Hapliuc. Aşa a fost convins să-şi facă un site prin care să-şi promoveze meşteşugul. Din vorbă în vorbă, în lumea interpreţilor de muzică populară, dar şi cu ajutorul promovării în mediul online, Mitică Hapliuc a ajuns să fie cunoscut în toată ţara. De doi-trei ani lucrează costume, doar la comandă, pentru orice doreşte ceva autentic.
ucrează împreună cu soţia sa, de asemenea foarte pricepută la cusut. Frumuseţea cămăşilor, a brâielor şi a bundiţelor realizate de Mitică Hapliuc a făcut ca botoşănenii să nu mai facă faţă numărului mare de comenzi. ”Am în aşteptare foarte multe persoane. Avem foarte multe comenzi. Am primit şi din România, dar şi de la Chişinău, unde cineva ne-a cerut să facem costume pentru a le pune în vânzare acolo. Dar deocamdată ne este greu. Lucrăm doar manual şi cu multă grijă. Avem acel respect deosebit pentru lucruri autentice, de foarte bună calitate”, spune Rodica Hapliuc. ”Am lucrat şi pentru interpreţi de muzică populară, dar şi pentru alte persoane. Lucrăm la comandă. Luăm măsurile, punem o mie de întrebări. Totul trebuie să iasă bine. Primesc comenzi şi din alte zone etnografice, mă documentez, mă adaptez. Totul trebuie să iasă autentic, cum trebuie”, spune Mitică Hapliuc.
Costume lucrate sută la sută manual
Obiectele vestimentare populare lucrate de Mitică Hapliuc impresionează prin spectaculozitatea modelelor, dar mai ales prin faptul că sunt lucrate numai manual. ”Toate operaţiunile sunt făcute manual. Doar ac, aţă şi foarte multă răbdare. Întâi tot ce ţine de croială fac manual, apoi încheiatul este manual şi mai apoi modelele cusute pe cămaşă, pe brâu sau pe bundiţă”, spune Mitică Hapliuc. În general sunt motive tradiţionale, unele – creaţii proprii, altele inspirate din modele consacrate. În general Mitică Hapliuc lucrează cu roşu şi negru, simbolurile tradiţionale ale artei populare moldoveneşti, dar se adaptează în funcţie de comenzi.
Lucrul la un singur obiect vestimentar durează şi câte trei-patru săptămâni. ”Dacă este cu tot cu poale, ne trebuie trei săptămâni. Fiind totul lucrat manual, trebuie timp, atenţie. Nici măcar încheiatul nu este la maşină de cusut, totul este manual”, spune Rodica Hapliuc. Unele obiecte vestimentare realizate de familia Hapliuc sunt adevărate opere de artă populară. Şi toate sunt realizate într-o casă obişnuită din oraşul Darabani. Mulţi cunoscuţi sau vizitatori îşi fac poze îmbrăcaţi în costumele populare realizate pentru familie. De altfel costumele făcute pentru membrii familiei nu sunt niciodată de vânzare, indiferent de suma oferită.
Sursa: Adevarul
Sunt nascut in zona Darabani, in 1949 Darabani era oras mai mic, dar nu comuna. In 1956 Darabani era Raion.