Un tânăr de 36 de ani a produs un accident rutier, iar când s-a dat jos de la volan era gol pușcă. Andrei e şoferul care conducea dezbrăcat, la Constanţa, şi a făcut accident, imediat după Revelion. Tânărul are 36 de ani şi după ce a intrat cu maşina în alt autoturism parcat, s-a dat jos de la volan gol puşcă, scrie Observator.tv.
Andrei C. s-a urcat la volanul maşinii personale, marţi de dimineaţă, în jurul orei 7, şi a plecat pe străzile pustii din Constanţa. A intrat într-o maşină parcată, pe care a aruncat-o în gardul unei case. Zgomotul i-a scos pe oameni, panicaţi, din case.
Surpriza acestora a fost imensă când de la volanul autoturismului Skoda a coborât Andrei, gol puşcă. A început să se plimbe pe stradă, printre oameni, dezorientat, fără să spună nimic. Ba chiar a încercat să plece de la locul accidentului cu un taxi, dar martorii l-au reţinut.
La sosirea ambulaneţi a fost tot agitat şi nu a ştiut să explice medicilor şi poliţiştilor ce e cu el acolo.
Nici în maşină nu au fost găsite haine sau încălţăminte, ceea ce îi face pe anchetatori să creadă că Andrei a ieşit din casă dezbrăcat şi desculţ.
Tatăl lui Andrei a venit la locul accidentului şi a povestit că fiul lui, care e căsătorit şi are o fetiţă, traversează de ceva vreme o perioadă neagră, fiind în depresie.
Din primele informaţii şoferul nu era nici băut, nici drogat, la momentul producerii accidentului. El a fost transportat la spital şi va fi supus mai multor analize, inclusiv unei expertize psihiatrice.