În noaptea de 29 spre 30 decembrie, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 5 Mihăileni au organizat pe raza localităţii Vârfu Câmpului o acţiune pentru prevenirea şi combaterea faptelor comise cu violenţă şi menţinerea ordinii şi liniştii publice.
Cu ocazia activităţilor specifice efectuate, au fost legitimate 45 de persoane şi controlate 26 de vehicule.
Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 16 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 3.000 de lei.
Totodată, asupra a doi tineri din comuna Hilişeu Horia, ambii în vârstă de 24 de ani, au fost identificate mai multe obiecte interzise la deţinere (spray cu substanţă iritant-lacrimigenă, obiecte contondente).
Pe numele lor a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.