Instructorii auto botoșăneni propun introducerea unei taxe de examinare pentru obținerea permisului auto

serviciul permise auto, botosani, stiri,Instructorii auto din Botoșani solicită introducerea unei taxe de examinare cu care să fie plătiți examinatorii, pentru a dispărea aglomerația la obținerea permisului auto. Aceștia consideră că, astfel, ar fi suplimentată schema de personal de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor.

Problema a fost ridicată în cadrul Comisiei pentru Siguranță Rutieră, care a avut loc la Instituția Prefectului.

Florentin Ursuleanu, reprezentantul şcolii de şoferi „Ursa Mare”, susține că s-a ajuns la situația în care un aspirant la școala de șoferi obține permisul de conducere în cinci-șase luni de la înscriere, întrucât programările la examinări se fac la trei luni.

Până acum cinci ani, din momentul în care cineva începea şcoala de şoferi şi până se vedea cu permisul în mână treceau cinci-şase săptămâni. Astăzi, din momentul în care te înscrii la şcoala de şoferi şi până vezi permisul trec cinci-şase luni. Sunt prea puţini examinatori, însă unii dintre candidaţi uită ce au învăţat în tot acest timp”, a spus Ursuleanu.

Marian Ciornea, șeful Serviciului Permise și Înmatriculări Auto, i-a răspuns că o astfel de taxă a mai existat în trecut, însă nu a ajutat cu nimic serviciul, întrucât ea era direcționată către bugetul local

 

2 thoughts on “Instructorii auto botoșăneni propun introducerea unei taxe de examinare pentru obținerea permisului auto

  1. Propunem de ani de zile externalizarea acestei EXPERTIZE!
    Toata Europa inclusiv in celelate colonii permisul nu mai e o bataie de joc la adresa cetateanului, doar in acesta colonie se mentine bataia de joc la adresa cetateanului ! DE CE NU SE EXTERNALIZEAZA SA FIE PRELUATA DE SCOLI DE SOFERI CARE SA REZOLVE SI SA VIREZE BANI LA STAT!
    IN GERMANIA AM PRIMIT NUMERE IN 30 DE MINUTE!!
    DRAGI JEFUITOR DE BANI PUBLICI VA BATETI JOC DE POPORUL ROMAN!??
    PANA CAND ??
    IESTI IN STRADA PENTRU ACEST LUCRU NU PENTRU TOT FELEUL DE …

  2. Domnule prefect nu prea sa auzit de dumneeata sa faci pentru multime, iesi cu propunere sa ramai in istorie sa scapi poporul de această bătaie de joc aveti exemple in toată EUROPA, johanes neamțului știe. CURAJ FA CEVA!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *