Doi tineri, cu vârste de 24 şi, respectiv, 25 de ani, au murit într-un groaznic accident petrecut în această dimineaţă, în Teleorman, pe DN52, care leagă Alexandria de Turnu Măgurele. Un băiat de 16 ani a fost rănit grav în accident.
Din primele informaţii, şoferul unei maşini ce se îndrepta spre Turnu Măgurele a pierdut controlul volanului la intrarea în Furculeşti şi s-a izbit de un copac aflat pe marginea drumului.
În urma impactului extrem de violent, şi-au pierdut viaţa doi tineri, şoferul maşinii şi un pasager din spate, în timp ce un alt tânăr aflat în autovehicul a ajuns la spital cu răni grave.
Sursa: Observator.tv