Duminică poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale nr. 9 Vlăsineşti au organizat o acţiune pe raza comunelor Avrămeni şi Ştiubeni, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi păstrarea unui climat de ordine şi siguranţă publică.
În urma activităţilor specifice desfăşurate, asupra a patru tineri ce se aflau în incinta unui bar au fost depistate obiecte tăietoare şi un spray cu substanţă iritantă.
Pe numele lor au fost întocmite dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, bunurile respective fiind confiscate de poliţişti.
Totodată, ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au mai aplicat 5 sancţiuni contravenţionale în valoare de 900 de lei.