FC Botoșani întâlnește, joi, pe Dunărea Călărași în ultimul meci din acest an al Ligii 1. Partida se dispută pe Stadionul Municipal din Botoșani, începând cu ora 17.30.
Înaintea acestui joc, FC Botoșani se află pe locul al zecelea al clasamentului, cu 23 de puncte, iar adversarul de joi pe locul zece, cu 17 puncte.
„„Toate punctele sunt importante care sunt puse în joc indiferent că jucăm cu Dunărea Călărași sau cu altă echipă, este ultimul meci din acest an, un ultim examen pentru noi. Ne dorin toate cele trei puncte mai ales că în ultimele două jocuri de acasă am rămas puțin restanți. Chiar dacă întâlnim o echipă, Dunărea Călărași, par a fi într-un blocaj și mă refer la faptul că nu au reușit să câștige de foarte mult timp și nu trebuie să cădem în această capcană. Întțnim o echipă care în tur ne-au bătut, avem o revanșă de luat. Ce pot să vă asigur că echipa este pregătită pentru joc și în nici un caz nu ne gândim la sărbătorile de iarnă ci doar că suntem obligați să luăm cele trei puncte puse în joc”, a spus antrenorul FC Botoșani, Liviu Ciobotariu
În primul meci al etapei, CS Universitatea Craiova s-a impus pe teren propriu contra Gaz Metan Mediaș cu scorul de 2-0.
Clasament:
1 | CFR Cluj | 20 | 12 | 7 | 1 | 33-12 (21) | 43 (22) | (+13) |
2 | Steaua Bucuresti | 20 | 12 | 4 | 4 | 40-22 (18) | 40 (20) | (+10) |
3 | CS Universitatea Craiova | 21 | 11 | 5 | 5 | 37-19 (18) | 38 (19) | (+5) |
4 | FC Viitorul | 20 | 10 | 3 | 7 | 25-22 (3) | 33 (17) | (+3) |
5 | Sepsi OSK | 20 | 8 | 6 | 6 | 26-19 (7) | 30 (15) | (0) |
6 | Astra Giurgiu | 20 | 7 | 7 | 6 | 24-19 (5) | 28 (14) | (-2) |
Playout | ||||||||
7 | Gaz Metan Medias | 21 | 7 | 7 | 7 | 23-28 (-5) | 28 (14) | (-2) |
8 | Politehnica Iasi | 20 | 8 | 3 | 9 | 24-30 (-6) | 27 (14) | (-3) |
9 | FC Hermannstadt | 20 | 7 | 4 | 9 | 21-22 (-1) | 25 (13) | (-5) |
10 | FC Botosani | 20 | 5 | 8 | 7 | 25-30 (-5) | 23 (12) | (-7) |
11 | Dinamo Bucuresti | 20 | 5 | 7 | 8 | 21-30 (-9) | 22 (11) | (-8) |
12 | Dunarea Calarasi | 20 | 3 | 8 | 9 | 13-22 (-9) | 17 (9) | (-13) |
13 | Concordia Chiajna | 20 | 4 | 5 | 11 | 16-34 (-18) | 17 (9) | (-13) |
14 | FC Voluntari |