Cele 12 noi ambulanțe care au fost repartizare județului Botoșani, din cele 300 achiziționate de Guvern, au ajuns la Botoșani.
Acestea au fost parcate și prezentate, sâmbătă, în fața Instituției Prefectului. Noile autovehicule sunt extrem de necesare în condițiile în care parcul ambulanțelor din județul Botoșani este învechit, iar majoritatea autospecialelor au fost achiziționate în 2007-2008, iar o parte între 2009-2013. La acest moment Serviciul Județean de Ambulanță din Botoșani deservește o populație de aproape 400.000 de locuitori ce sunt răspândiți pe o suprafață de peste 4900 de km pătrați.
Pentru a ajunge la cazurile apărute pe raza județului Botoșani, SJA are la dispoziție 24 de ambulanțe din care 20 deja aflate în uz au depășit cu mult numărul de kilometri admiși.
Alt loc de parcare nu au gasit ?
In zona asta sunt cei mai multi corupti pe centimetru patrat!