Scene îngrozitoare au putut fi văzute, marți după-amiază, într-o localitate din județul Botoșani. Un bărbat și o femeie au fost găsiți morți în casă.
Cazul a fost înregistrat în localitatea Călineşti din comuna Bucecea. Acolo, cele două persoane, care locuiau împreună, în concubinaj, au fost găsite decedate. Ele au murit cel mai probabil din cauza frigului.
Bărbatul avea 55 de ani el, iar femeia 45 de ani femeia, ei fiind cunoscuți localitate ca fiind consumatori de alcool.
Deși obișnuiau să bea, erau un cuplu de muncitori, lucrând cu ziua la oamenii din sat.
De altfel, ei au fost descoperiți de un localnic care ar fi vrut să îi cheme la muncă. Acesta a alertat autoritățile, însă cadrele medicale ajunse la fața locului nu au putut decât să constate decesul.
„Cred că de la alcool au murit. Dar beau foarte mult. Lui i-am şi spus că o să îi găsească la un moment dat morţi în casă de la băutură şi uite că aşa s-a întâmplat”, a spus o femeie din sat.
Soții Brezaie au doi doi copii minori, care locuiau împreună cu ei.
Polițiștii criminaliști au ajuns la fața locului, au făcut măsurători și au deschis un dosar penal in REM pentru ucidere.