Administrația Națională de Meteorologie a realizat o estimare a valorilor termice și precipitațiilor în perioada 10-23 decembrie. Potrivit meteorologilor, în Moldova, în prima săptămână de prognoză, regimul termic va fi caracterizat de valori în jurul celor normale acestei perioade din an, cu maxime de 0…5 grade și minime de -6…-2 grade, în medie regională, temperaturi mai mici fiind posibile în nopțile din perioada 13-15 decembrie.
Pentru cea de-a doua parte a intervalului de referință, sunt estimate temperaturi în creștere, cu o probabilitate relativ mare ca în special valorile diurne să se situeze peste cele climatologic specifice după mijlocul lunii decembrie.
Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare după data de 15 decembrie, cu toate acestea și în prima săptâmână se vor semnala ploi, lapoviță sau ninsori, însă doar trecătoare și pe spații restrânse.