Tânăr de 27 de ani, prins la furat într-un supermarket din Botoșani

supermarket, stiri, botosaniUn angajat al unui supermarket din municipiul Botoşani a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că a surprins o persoană care a încercat să sustragă mai multe produse din incinta magazinului.

Echipajul de poliţie solicitat la locul intervenţiei a identificat persoana în cauză, aceasta fiind un tânăr de 27 de ani din municipiul Botoşani.

Cu ocazia controlului corporal, asupra lui au fost depistate mai multe produse nealimentare, în valoare de 87 de lei.  Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, bunurile fiind restituite unităţii economice.

În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectueză cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de tentativă de furt.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *