Consilierul local Maricel Maxim nu renunță la ideea de a amplasa bustul lui I.C Brăteanu în parcul Junior din municipiul Botoșani. El a spus că va pune pe ordinea de zi a ședinței de Consiliu Local proiectul până va fi votat.
Maxim a vrut totodată să facă lumină și în ceea ce privește confuziile care au apărut în rândul consilierilor PSD, cum că liberalii l-au confundat pe tată cu fiu.
”Vreau să fac niște clarificări, pentru că comuniștii din Consiliul Local Botoșani nu înțeleg faptul că trebuie să ne respectăm personajele Istoriei României, care au pus bazele dezvolătorii în România. Au apărut lucruri care nu sunt conforme cu realitatea, respectiv că am fi confundat personajele liberale, ceea ce nu este adevărat. Personal am comandat și plătit realizarea bustului lui I.C.Brăteanu, primul președinte al PNL, născut la 1821, decedat 1891, partid care s-a înființat la 24 mai 1875. Întotdeauna am folosit datele exacte și corecte pentru respectivul personaj. Indiferent care personaj istoric aș fi realizat, sunt convins că cei de la PSD, comuniștii de la PSD, nu l-ar fi acceptat doar prin simplu fapt că este un personaj istoric care a aparținut PNL. Eu cred , mai ales în Anul Centenar, că nu ar fi trebuit să avem asemenea discuții, pur și simplu să fi fost de acord să montăm bustul în Parcul Junior”, a precizat Maxim.
El a spus că s-a strecurat, într-adevăr, o greșeală a proiectantului în documentația tehnică preliminară pentru obținerea certificatului de urbanism, fiind trecute datele de naștere și deces al lui Ionel.I. C Brăteanu și nu Brăteanu -tatăl, însă greșeala a apărut doar în hârtii.
”Colegii de la PSD ar trebui să accepte pur și simplu montarea unui bust. Vorbim de o eroare materială. S-a greșit data, nimic altceva. Vorbim de un principiu: cei de la PSD nu doresc montarea unui asemenea bust. Dacă aș fi făcut bustul lui Dragnea sau al Vioricăi, nu mai conta dacă greșeam data nașterii. Ei nu respectă personalitățile istorice ale României și nu trebuie să avem patimi pe asemenea lucruri”, a adăugat consilierul PNL.
Maxim a scos plăti 1500 de euro din propriul buzunar pentru realizarea bustului lui I.C Brătianu, pe care ulterior l-a donat PNL.