Patru tineri din județul Botoșani care au săvârșit o crimă cu sânge rece au primit împreună 53 de ani de închisoare. Cei patru au lovit cu bestialitate un bărbat până l-au lăsat fără suflare.
Magistrații de la Tribunalul Botoşani au dispus, vineri, condamnarea, ca primă instanță a lui Costel Lupu, în vârstă de 29 de ani, cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de „omor calificat” şi a lui Dumitru Dănuț Glisă, de 25 de ani, Marian Gabriel Lupu, de 26 de ani, şi Romică Ștefan Șurubaru, de 34 de ani, cercetaţi pentru săvârşirea infracţiuni de „omor”.
Pe 12 ianuarie 2018, în urma unui conflict cu Dumitru Dăscăleanu, Costel Lupu a decis să pună la cale o agresiune asupra acestuia. El a pregătit patru furci şi un tăietor şi i-a cooptat pe ceilalţi, iar două zile mai târziu cei patru au surprins victima pe raza satului Vorniceni, în curtea unui consătean, unde i-au aplicat multiple lovituri cu obiectele respective.
În urma loviturilor, victima suferit mai multe plăgi contuze, înţepat tăiate şi tăiate, care i-au provocat o hemoragie externă, un traumatism cranio-cerebral cu fractură craniană, hemoragie subarahnoidiană focală, edem cerebral şi contuzie corticală, leziuni care au condus în scurt timp la deces.
Judecătorii au decis ca tânărul care a pus la cale crima, Costel Lupu, să primească 20 de ani de închisoare. De asemenea, Dumitru Dănuț Glisă a primit 13 ani de detenție, în timp ce Marian Gabriel Lupu şi Romică Ștefan Șurubaru au fost condamnați la câte zece ani de pușcărie.
Pentru ce sa munceasca poporul roman pentru 4 criminali odiosi care au ucis cu stiinta sa ii tina in viata??
Aceste exemplare nu mai pot fi oricum recuperate de societate… niste gospodari la Vorniceni dupa ce vor iesi din puscarie macar doi dintre ei mai comit cel putin o crima la fel de infioratoare!