Un autoturism Mercedes Benz al unui tânăr din Botoșani a fost distrus într-un accident produs pe Bulevardul Copou din Iași. Desi consumase alcool si avea permisul de conducere anulat, un iesean nu a luat aceste aspecte in considerare si s-a urcat la volanul unui autoturism marca BMW. De aici si pana la o tragedie evitata la milimetru nu a mai fost decat un pas.
Pe data de 4 decembrie, in jurul orei 22:50, un apel la numarul unic de urgente avea sa anunte ca un accident rutier s-a petrecut in Copou, la doi pasi de sediul Inspectoratului de Politie Judetean (IPJ) Iasi.
Petrisor Alois conducea autoturismul marca BMW, iar pe fondul consumului de alcool si a vitezei excesive a intrat in coliziune cu un autoturism marca Mercedes, condus de un tanar de 20 de ani din judetul Botosani.
La fata locului s-au deplasat de indata mai multe echipaje medicale si politistii. Initial, soferii si un pasager din BMW au acuzat dureri, insa au refuzat transportul la spital.
In urma testarii s-a stabilit ca Alois avea o alcoolemie de 0,83 miligrame alcool pur in aerul expirat. Ambii soferi au fost dusi la o unitate medicala unde li s-au recoltat probe biologice.
Pe numele soferului vinovat de producerea accidentului, politistii ieseni au deschis un dosar penal pentru conducere fara permis si conducere sub influenta alcoolului.
Mai mult decat atat, individul a fost arestat pentru 24 de ore, iar ieri a fost prezentat in fata judecatorilor. Magistratii au decis ca barbatul sa stea in arest preventiv pentru urmatoarele 30 de zile. Acum, barbatul risca sa-si petreaca urmatorii ani dupa gratii. Ambele masini implicate in accident au fost serios avariate.
sursa: bzi.ro