Primele efecte ale legii Huncă la Botoșani: peste 1000 de elevi olimpici premiați

mihaela hunca, pro romania,, stiri, botosaniLegea iniţiată de deputatul membru Pro România Mihaela Huncă prin care autoritățile locale asigură fondurile pentru premierea elevilor care participă la olimpiadele școlare de la nivelul județelor și sectoarelor municipiului București, precum și a profesorilor care îi pregătesc pe acești copii îşi arată primele efecte și în județul nostru.  Peste 1000 de elevi botoșăneni, care au obținut premiile I, II și III la olimpiadele școlare județene, vor primi stimulente financiare din partea Consiliului Județean. Potrivit reprezentanților forului județean, recunoașterea performanțelor elevilor reprezintă o prioritate pentru administrația județului, iar pentru a stimula mediul competițional va fi sprijinit actul educațional, prin acordarea unor premii în bani.

Este o satisfacție a unui proiect dus până la capăt și, până la urmă, un semn de normalitate. Am iniţiat această lege plecând de la experiența mea profesională în sistemul de învățământ.  Nu putem să avem rezultate în educație, decât dacă stimulăm atât tinerii cu performanțe, cât și pe cei care se ocupă de pregătirea lor. Odată cadrul legislativ asigurat, majoritatea  consiliilor judeţene din ţară au premiat  elevii cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare. Totodată, numărul mare de elevi care vor fi premiați la nivelul Botoșaniului îmi reconfirmă faptul că județul nostru dispune de o resursă umană valoroasă, extrem de bine pregătită, capabilă să susțină pe viitor dezvoltarea acestuia în toate domeniile”, a declarat Mihaela Huncă.

Nu în ultimul rând, vreau să mulţumesc cadrelor didactice care i-au pregătit pe elevii olimpici.  Fără sprijinul şi îndrumarea dumneavoastră, stimaţi profesori, aceste rezultate de excepţie ale elevilor botoșăneni  nu ar fi existat! Vă înţeleg rolul şi mă înclin, cu respect, în faţa profesionalismului de care aţi dovadă, a precizat deputatul Mihaela Huncă.

sursa: comunicat de presă deputat Mihaela Huncă

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *