O femeie din județul Botoșani a trăit, duminică seară, clipe de groază, după ce soțul acesteia a recurs la un gest sinucigaș. Femeia și-a găsit bărbatul în ștreang, însă a avut forța să taie funia și să îl salveze.
Drama a avut loc în comuna Răchiți, în momentul în care, după o divergență familială, bărbatul de 48 de ani a vrut să își încheie socotelile cu viața. A mers în magazie unde și-a confecționat ștreangul și a încercat să se spânzure.
În momentul în care femeia a sesizat întârzierea nejustificată a soțului, a mers în căutarea sa, descoperindu-l în magazie.
Ea a alertat autoritățile prin 112, iar o ambulanță ajunsă la fața locului l-a transportat pe botoșănean la Spitalul Județean de Urgență Mavromati.