Fata bătută şi umilită de iubit la Ploieşti a vorbit, în exclusivitate, pentru Observator, despre ororile prin care a trecut şi momentele umilitoare la care a fost supusă de iubitul ei, scrie Observator.
Tânăra, care împlineşte chiar astăzi 18 ani, a povestit că a fost împreună timp de un an cu Robert, tânărul de 20 de ani, din Ploieşti, însă episoadele violente au început în urmă cu două luni.”Avem împreună un an de zile, dar certurile şi bătăile au început de două luni. Acum m-a ameninţat cu cuţitul la gât, m-a tăiat la mână, mi-a spart pahare în cap, m-a băgat în cadă. M-a pus să îi pup mâinile”, a declarat fata cu ochii în lacrimi.
Tânăra a povestit că toate scandalurile porneau de la lipsa de droguri.
„Ultima oară m-a lovit de la sevraj. Nu avea nici prenadez, nicio ţigară în casă şi a început să mă bată. Că el nu are ce să consume, că el nu are nimic şi toţi nervii i-au picat pe mine”, a precizat tânăra bătută de iubit.
Mă bătea şi mă umilea pentru că era în sevraj’
Fata a recunoscut că i-a fost frică să plece din apartamentul groazei sau să sune la numărul de urgenţă 112 pentru că era ameninţată zilnic de agresor.
„Nu am plecat pentru că eram ameninţată. Mi-a zis că mă omoară. La fel cum s-a întâmplat şi acum, doar că am scăpat. M-am prefăcut pur şi simplu că fac ca el, că zic ca el, că el e şeful. Confirmam ce zicea el ca să pot să scap”, a povestit tânăra.
Eu sunt din Ploiesti,nu il cunosc pe copilul asta,daca ii pot spune copil(gandind ca un copil are sufletul si gandirea curata)…dar ce am vazut m-a revoltat la maxim..si medicul legist cu cele 7 zile de ingrijiri medicale…nici macar spitalizare,sa nu spun ca fata o sa aiba nevoie de consiliere psihologica si ajutor din partea celor apropiati sa treaca peste..oare o sa faca puscarie monstrul asta?..eu cred ca nu,si daca e sa faca,in maxim un an poate fi liber sa repete ce a facut si poate sa si avanseze ca altfel in tara noastra nu se poate aplica legea..trebuie sa omori sa fi incadrat la omor..asta ne da de inteles legea..nu imi e rusine sa spun ca sunt roman insa ce se intampla in tara noastra ma tot impinge sa spun asta..si nu din cauza unor scursuri de oameni care fac asemenea gesturi,ca si afara se intampla..intr-o proportie mult mai mica dar se intampla…astept cu nerabdare sa revin in tara de sarbatorii..si poate ii fac o vizita baiatului..na,sa ii urez Sarbatori Fericite..si un calduros „pai futu-ti mortii matii” cum spune el..