Parada militară cu armament, tehnică militară şi echipamente speciale de intervenţie organizată, de Ziua Naţională a României, a stârnit admirația botoșănenilor prezenți pe strada Cuza Vodă.
Tineri, bătrâni, dar şi copii au îndurat frigul de afară pentru a admira tehnica din dotarea Ministerului Apărării Naţionale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale şi Poliţiei Locale.
Maşini de intervenţie ale Poliţiei şi Jandarmeriei, autospecialele de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgență, dar şi maşinile din dotarea Poliţiei de Frontieră, SMURD-ului, Poliţiei Locale şi Armatei au stârnit admiraţie în rândul celor prezenţi.