Parcul de agrement Cornișa a fost preluat de Direcția de Servicii Publice, Sport și Agrement, după votul consilierilor locali dat joi. Primarul municipiului Botoșani, Cătălin Flutur, a declarat că începând de vineri, timp de trei zile, se vor face teste la patinoar și terenurile de sport acoperite, iar în jurul datei de 6-7 decembrie se vor face teste la zona de apă de la piscina acoperită.
”Vom încerca să facem aceste lucruri cu cei care sunt la serviciul nostrul de voluntari, sportivi și o să apelăm la cei care sunt sub arme, cei de la ISU, să vină cu 40 de oameni să probeze. Asta pentru siguranță. Va trebui ca în perioada urmtoare să creem accesul la zona de agrement, să nu se pună zăpadă pe căile de acces. Sperăm să nu avem incidente”, a menționat Flutur.
De asemenea, se fac demersuri pentru obținerea autorizațiilor de funcționare la instituțiile abilitate și după această etapă se va decide când va fi deschis parcul publicului larg.