Miercuri, o femeie de 47 de ani din municipiul Dorohoi a sesizat organele de poliţie cu privire la faptul că pe drumul public din faţa locuinţei sale este staţionat un autovehicul ce încurcă circulaţia.
Echipajul de poliţie ajuns la locul intervenţiei a stabilit că vehiculul în cauză a fost condus până în acel loc de un minor de 16 ani din localitatea Văculeşti. Urmare a cercetărilor efectuate a rezultat că minorul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul l-a sustras în seara de 27 noiembrie de pe raza localităţii de domiciliu, l-a condus până în municipiul Dorohoi, unde l-a abandonat.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere fără permis şi furt în scop de folosinţă, pentru documentarea situaţiei sub toate aspectele şi luarea măsurilor legale.