Un tânăr de 29 de ani, din comuna botoșăneană Suharău, a fost reținut, luni, de polițiști după o tâlhărie comisă asupra unei femei la Frătăuții Noi- Suceava.
Este vorba despre Bogdan Dumitru Șulcu, care a fost găsit de polițiști la locuința concubinei sale, din localitatea ieșeană Ruginoasa.
Oamenii legii au descins la locuința respectivă și au găsit un stick care aparținea femeii pe care a tâlhărit-o la Frătăuții Noi.
Botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind introdus în Arestul IPJ Suceava și urmează să fie prezentat în fața instanței cu propunerea de arestare preventivă.