Ca în fiecare an, elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național ”Mihai Eminescu” aleg să sărbătorească Ziua Națională a României, într-un mod cu totul inedit. Dacă în anii trecuți activitățile erau realizate doar de elevii de la Colegiul Eminescu, anul acesta aceștia au invitat colegi de la toate liceele din municipiu și câteva școli generale, care au dat curs invitației cu mult entuziasm și spirit de unitate.
Activitatea dedicată sărbătoririi unității românilor va avea loc în data de 28 noiembrie, la ora 17,30,pe stadionul municipiului Botoșani, iar plecarea elevilor de la școlile de proveniență se va realiza începând cu ora 16,00.
Cei 5000 de elevi participanți, însoțiți de dascălii, lor vor purta culorile steagului pe străzile orașului, ca, în final, să formeze un steag mare și luminos în cele 3 culori, în tribunile stadionului, precum și cifra 100 pe gazonul stadionului, pe ritmurile imnului național al României.
Activitatea din acest an este sprijinită de Asociația de părinți a Colegiului Eminescu „Dăm Viață Viselor”, Primăria Municipiului Botoșani, Inspectoratul Școlar Județean Botoșani, Jandarmeria și Poliția Locală.
”Este felul în care elevii Colegiului Național „Mihai Eminescu” iși exprimă recunoștința și gratitudinea față de valorile incontestabile ale istoriei și neamului românesc. Așteptăm cât mai mulți botoșaneni cu spirit patriotic și conștiință națională să fie alături de noi pentru a sărbători o zi de mare importanță istorică pentru poporul român-Centenarul Marii Uniri”, a declarat Cristina Chiriac, directorul Colegiului ”Mihai Eminescu”.