Dezvoltatorul imobiliar Profi- Izo.Bek, care construiește un complex rezidențial de lux la marginea municipiului Botoșani, anunță lansarea unei promoții pentru clienții care, până la sfârșitul anului contractează o locuință.
„În această perioadă, cine achiziționează un apartament la noi, în cartierul Green Hill Residence, care va fi gata în 2019, beneficiază de multe avantaje, dar și de un discount substanțial”, susține reprezentantul societății Profi- Izo.bek, Beniamin Prisacariu. El susține că noul ansamblu de locuințe va fi aliniat la standarde foarte moderne, el fiind unul dintre cele mai îndrăznețe proiecte imobiliare derulate la Botoșani.
Profi- Izo.Bek va ridica la Hudum, în imediata vecinătate a zonei de agrement Cornișa, complexul rezidențial Green Hill Residence, care va cuprinde două scări de bloc cu garsoniere (cu suprafață utilă de 40 mp), apartamente cu două (67 mp), trei (85 mp) și patru camere (93 mp), dar și un apartament de tip penthouse, cu o suprafață de peste 100 metri pătrați.
Apartamentele vor fi repartizate pe două scări, cu câte trei etaje fiecare, ultimul fiind retras, el urmând să cuprindă apartamentul de tip penthouse.
Fiecare scară va dispune de lift, care va asigura și accesul persoanelor cu handicap.
Complexul rezidențial de la Hudum va dispune, de asemenea, de spații de joacă pentru copii, ferit de trafic, garaje personalizate, dar și o priveliște încântătoare.
Profi- Izo.Bek a finalizat, de asemenea, și un bloc de apartamente pe Aleea Gheorghe Avramescu din municipiul Botoșani. Imobilul are o arhitectură specială și a fost construit din materiale de cea mai bună calitate.
Cei interesați de un apartament de lux pot obține informații la sediul firmei din satul Hudum- comuna Curtești, vis-a-vis de Parcul Cornisa sau la telefon 0758.591.031.