Echipa Clubului Sportiv Școlar (CSS) Botoșani a devenit campioană națională la baseball, la categoria Under 11. Formația condusă de frații Eduard și Bogdan Pârvu a câștigat toate meciurile de la al doilea turneu final al competiției, care s-a desfășurat la București, disputând câștigarea campionatului cu formația CSS Călărași, pe care a învins-o cu 17-8.
În întreg campionatul, CSS Botoșani a avut o singură înfrângere, înregistrată în primul turneu, care a avut loc în martie la Botoșani.
Mai mulți sportivi de la CSS Botoșani au obținut premii individuale:
– Snaider Stefan – cel mai bun outfielder
– Harjoi Antonio – cel mai bun catcher
– Calancea Costi – MVP-ul competitiei.