Expoziție unică de fotografii despre copii născuți prematur ”Atunci și acum”, vineri, la Maternitatea Botoșani. Momentul a fost marcat cu ocazia Zilei Internaţionale a Prematurului, la care au participat cadre medicale, dar și mămici cu micuți născuți prematur, reprezentanți ai Organizației ”Salvați copiii”.
Au venit pe lume la 25, 28, 29 de săptămâni, cu greutate de 850, 1000 sau 1300 de grame, iar acum sunt copii sănătoși și se bucură de viață, a declarat medicul Carmen Zaboloteanu, șefa Secției Neonatologie.
“Aceștia sunt copii care au coborât din statistici să ne arate că și acestea pot fi greșite. Sunt copii care au venit pe lume la 25, 28, 29 de săptămâni, cu greutate de 850, 1000 sau 1300 de grame. Sunt copii pe care acum 5-10 ani nici măcar nu îi consideram nou-născuți la aceste valori. Dar acum ei sunt bine, sănătoși și gata să se bucure de viața din fața lor”, a spus Carmen Zaboloteanu.
În fiecare fotografie este înfățișat unul din copiii cărora statistica nu le-ar fi dat o șansă la viață, în prezent, ținând în mâini poza alb negru a ceea ce au fost ei când au venit pe lume.
Sâmbătă, trei clădiri emblematice din județul Botoșani vor fi iluminate în culoarea prematurității-violet, respectiv clădirea Primăriei Municipiului Botoșani, a Primăriei Municipiului Dorohoi și cea a Colegiului Medicilor.