Membrii Comisiei de Sistematizare Rutieră au decis să fie montate limitatoare de viteză pe încă trei străzi din municipiul Botoșani. Măsura a fost luată ca urmare a mai multor sesizări venite din rândul cetățenilor.
Astfel, vor fi montate cocoașe pe strada din cartierul ANL Bucovina, pe strada Vârnav, în zona Școlii generale nr.7, dar și în cartierul Tulbureni.
”Aceste solicitări au fost aprobate în urma petițiilor venite de la cetățeni, care doresc limitarea vitezei autovehiculelor pe aceste tronsoane pentru a preveni unele incidente neplăcute. La Tulbureni este un tronson unde viteza este destul de mare, iar lipsa trotuarelor ne-a determinat să adoptăm această măsură, pentru că este un pericol pentru pietoni. Măsura a fost adoptată și va trebui dusă la îndeplinire de Direcția Servicii Publice Sport și Agrement, probabil de anul viitor, după ce vom face achiziția pentru aceste limitatoare de viteză care vor avea o înălțime de 3 cm, precum cele de la Spitalul Județean”, a precizat viceprimarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.
În cadrul Comisiei s-a mai decis înființarea unei treceri de pietoni la intrarea în cartierul ANL Bucovina și o alta pe strada Viilor.