Cruzime de neimaginat din partea unui bărbat, care și-a lovit fratele și nepotul de numai șase ani cu un topor. Scenele de groază au avut loc, joi seară, la o stână din apropierea localității Ungureni.
Victima, de 33 de ani, băuse câteva pahare de vin cu fratele său de 30 de ani. La un moment dat, bărbatul de 30 de ani a plecat spre casă, lăsându-i la stână pe fratele său și copilul.
La o bucată de noapte s-a întors la stână cu un topor, cu care și-a atacat fratele și nepotul, după care s-a făcut nevăzut. Cei doi au fost descoperiți într-o baltă de sânge de soția bărbatului de 33 de ani.
Șocată, aceasta a sunat la 112, la fața locului ajungând un echipaj de la poliție și două ambulanțe. Cei doi au fost stanbilizați și transportați la Spitalul Județean, iar de aici medicii au decis transferul pacienților la Ialși, din cauza leziunilor craniene suferite.
Poliția a declanșat o anchetă. S-a întocmit dosar penal pentru violență în familie și se efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările în care a avut loc agresiunea. De asemenea, s-au constituit echipe de cercetare pentru localizarea presupusului agresor și tragerea la răspundere penală.
Vineri dimineață, presupusul agresor a fost identificat și condus la audieri