Consiliul Județean a propus un plan de creștere a tarifelor la gunoi până în anul 2037. Consilierii județeni s-au întrunit în ședință extraordinară pentru a acorda un mandat special din partera județului Botoșani, Asociației de Dezvoltare Intercomunitată ”EcoProces” pentru a aproba în AGA, planul anual de creștere a tarifelor la gunoi.
Astfel, dacă taxa la gunoi este anul acesta de 8,4 lei persoană pe lună în mediul urban iar în rural de 2,5 lei, în 2019 taxa va ajunge la 10,1 lei pe lună persoană în urban și 3,2 lei în mediul rural, iar în 2020 la 10,2 lei pe lună în urban și 3,4 lei în rural.
”A fost o sedință extraordinară pentru mandatarea președintului CJ în chestiuni de reașezare a tarifelor și taxelor la operatorii de activități de salubrizare. Va fi o majorare, dar este vorba de o reașezare a prețurilor aplicând indicele inflației de patru sau cinci ani de când nu s-au reașezat, iar acum aducem la zi”, a menționat Costică Macaleți, președintele CJ.
Proiectul a primit votul consilierilor județeni, iar decizia finală privind noile tarife se va lua în AGA.
Vezi aici proiectul cu planul de creștere a tarifelor la gunoi!