În comuna botoşăneană Pomârla este aplicat cu succes din 2015 conceptul de economie socială. Primăria a înfiinţat prin fonduri europene două firme, unde primesc loc de muncă sătenii fără venituri, orfanii sau mamele singure.
În comuna botoşăneană Pomârla lipsa locurilor de muncă, sărăcia şi depărtarea de marile centre urbane reprezintă dintotdeauna probleme acute, scrie ziarul Adevarul.
Singura ocupaţie la îndemâna oamenilor este agricultura de subzintenţă şi creşterea animalelor. În aceste condiţii, pentru a evita transformarea comunei într-o zonă de asistaţi social, administraţia locală a decis să apeleze la economia socială. Pe scurt, a înfiinţat din fonduri europene două firme care să ofere sătenilor locuri de muncă şi totodată să dezvolte economic zona.
Model preluat din Austria şi Italia
Dumitru Chelaru, edilul din Pomârla, spune că ideea acestui proiect s-a născut după o vizită în Austria şi Italia. „Eu cunoşteam acest concept de 5 ani. Dar în ţara noastră nu exista legislaţie în acest sens şi la vremea aceea nu aveam cunoştinţele necesare privind economia socială. M-a interesat fiindcă eu aveam în comună persoane din grupul acesta ţintă, adică oameni fără loc de muncă, familii monoparentale, persoane care ieşeau din sistemul de protecţie socială şi aşa mai departe. Aşa că am făcut cursuri pentru a înţelege conceptul şi am fost şi la vizite de lucru“, spune primarul.
În urmă cu trei ani, administraţia locală din Pomârla şi-a dat seama că şi în România au apărut pârghiile legale prin care să poată face societăţi comerciale cu bani europeni. „Apăruse măsura 6.1 pe fonduri europene, am găsit finanţarea şi ne-am pus pe treabă. A fost momentul pe care-l aşteptam. Ne-am gândit la necesităţile zonei, ce putem face durabil aici şi am acţionat“, spune edilul.
În 2015, a fost lansat la Pomârla şi în alte cinci judeţe din ţară proiectul „Economia Socială – un pas spre un viitor mai bun“, cofinanţat din Fondul Social European prin Progarmul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane. Comuna botoşăneană a primit peste 800.000 de euro pentru a deschide societăţi comerciale pentru angajarea nevoiaşilor din comună. Cu aceşti bani trebuiau amenajate sediile, cumpărate materii prime, asigurate salariile şi dotarea cu echipamente.
„În Europa aceste concept există de 40 de ani. La noi a fost ceva de pionierat“, adaugă primarul.
Depozit ridicat de la zero
Având în vedere specificul zonei, administraţia locală a optat pentru înfiinţarea unui atelier de ţesături şi a unuia pentru prelucrarea lemnului. Au fost cumpărate utilaje, materiale, ridicat un depozit, o hală de producţie şi un sediu pentru ţesătorie.
„Pentru a fi ceva profitabil a fost nevoie să ne gândim la specificul zonei. Multe femei au lucrat în domeniul confecţiilor şi se pricep de acasă. Apoi, avem suprafeţe întinse de pădure, deci trebuia să exploatăm şi asta“, spune Chelaru. Au fost angajaţi imediat 22 de săteni din categoria persoanelor defavorizate, adică oameni fără venituri şi cu familie numeroasă, mame singure, asistaţi social. Aproape toţi au fost trimişi la calificare. „Chiar dacă dădeam greş, măcar aveau o meserie şi puteau să se angajeze oriune“, adaugă edilul.
„Un loc de muncă aici este o raritate. Este departe de oraş, agricultra este bază. Mă trezeam şi mă frământam toată ziua ce să fac. Când am fost selectat aici, mi-am făcut o cruce mare. Mi-a salvat viaţa. Eram la capătul răbdării“, Costel C., angajat la întreprinderea socială
Timp de un an, cele două societăţi comerciale de economie sociale au fost susţinute din banii europeni oferiţi prin proiect. Totodată, au beneficiat de o serie de facilităţi fiscale. Cele două societăţi funcţionează pe principiul unor cooperative sociale. Prima se numeşte „Elcor“ şi se ocupă de ţesături tradiţionale. Sunt realizate costume populare, ii, covoare şi alte broderii tradiţionale, dar şi cu motive populare stilizate pentru ţinuta de zi cu zi. Cealaltă cooperativă se numeşte „Stejarul“ şi se ocupă de prelucrarea lemnului pentru foc, dar şi de paleţi pentru construcţii.
Sursa: Adevarul