O tânără cu vârsta cuprinsă între 15 și 19 ani a fost diagnosticată cu sifilis, după ce a întreţinut relaţii sexuale neprotejate cu mai multe persoane. Aceasta este din mediul rural și se află sub tratament și supraveghere medicală.
Potrivit reprezentanţilor Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, de la începutul anului, două femei cu vârste între 15 și 44 de ani au contactat această boală cu transmitere sexuală și un bărbat cu vârsta între 35 și 44 de ani, toți cei diagnosticați fiind din mediul rural.
Toate persoanele respective s-au aflat sub tratament şi supraveghere medicală. Sifilisul este o infecție bacteriană contagioasă, care se transmite, de obicei, prin contact sexual. Boala începe cu niște răni (leziuni) fără durere, de obicei, pe organele genitale, rect sau gură. Sifilisul se poate transmite de o persoană la alta și prin intermediul contactului cu pielea sau membrana mucoasa cu aceste răni.
Îmbucurător este faptul că în acest an nu a fost înregistrat niici un caz de gonoree, de asemenea, o boala contagioasa transmisa cel mai des prin contact sexual cu o persoană bolnavă.