Fotbaliștii de la FC Botoșani vor juca sâmbătă contra CFR Cluj. Prezent la conferința de presă, portarul Ianoș Brînză a declarat că va da totul pe teren pentru a lua cele trei puncte.
”În meciul cu campioana sunt sigur că o să dăm totul pe teren să facem tot posibilul să luăm cele trei puncte. E normal să am puține emoții dacă voi intra pe teren dar voi încerca să-mi ajut echipa. Suntem la doar cinci puncte de Playoff și este normal să cred în el. Unul dintre obiective este să fiu titular la naționala de seniori a Moldovei”, a declarat portarul botoșănean, Ianoș Brînză.
La rândul său, fundașul Andrei Chindriș a declarat că un joc cu un adversar precum CFR, este greu.
„E greu contra CFR-ului, este echipa de pe primul loc dar o să facem tot posibilul să câștigăm. Am puține emoții dar îmi doresc foarte mult să joc contra lor. Îmi place adversitatea, cu cât joci cu jucători mai buni ai șansa s crești mai mult, deci pentru mine ar fi un meci bun în care aș avea multe de învățat. Mă simt mult mai bine de când am venit la Botoșani și sper să fiu într-o creștere.”, a declarat Andrei Chindriș.