Un cimitir din municipiul Botoşani este un adevărat muzeu de artă funerară în aer liber. Are o vechime de aproape 200 de ani şi a aparţinut comunităţii armene, destul de numeroasă acum două veacuri în târgul Botoşanilor. Aici se află printre cele mai spectuloase monumente funerare din România, fiecare cu o vechime considerabilă şi cu o poveste extraordinară, scrie ziarul Adevarul.
Aproape de bariera Suliţa, lângă una dintre cele mai importante ieşiri din municipiul Botoşani către vama de la Ştefăneşti, cu Republica Moldova, se află cimitirul Eternitatea. Este cel mai mare loc de veşnică odihnă a municipiului, dar şi zona care ascunde o adevărată comoară patrimonială şi un obiectiv turistic unicat în România.
Este vorba despre cimitirul armenesc, un adevărat muzeu în aer liber dedicat artei funerare de acum două secole. ”Este unul dintre cele mai spectaculoase şi inedite obiective turistice, din domeniul patrimoniului, din România”, spune Florin Simion Egner, membru al comunităţii armene din Botoşani şi un specialist în istoria locală a acestei comunităţi.
Simbolurile puterii şi ale nemuririi într-un loc unic
La cimitirul armenesc se ajunge pe o alee lăturalnică, pietruită. Dincolo de porţile acestuia se află istoria de două secole a unei dintre cele mai puternice şi bogate minorităţi etnice din târgul Botoşaniului. Istoria armenilor botoşăneni începe, spun reprezentanţii comunităţii, cel mai probabil înainte de întemeierea Principatului Moldovei, atunci când au migrat masiv şi s-au aşezat în aceste ţinuturi. Alegerea ţinutului Botoşaniului nu a fost întâmplătoare, armenii fiind negustori, iar prin acest teritoriu trecea celebrul drum de la Marea Neagră şi gurile Dunării la târgurile Poloniei şi Marea Baltică. De altfel se spune că armenii au fost alături de români întemeietorii târgului Botoşanilor, o aşezare medievală prosperă. Începând cu secolul al XIX lea, negustorii armeni devin arendaşi şi mai apoi moşieri, iar comunitatea acestora cunoaşte o prosperitate fără precedent.
Dacă până la jumătatea secolului al XIX lea negustorii armeni se mulţumeau cu pietre tombale la căpătâiul defuncţilor, odată cu creşterea puterii şi averii acestora, monumentele funerare armeneşti, la Botoşani, au devenit adevărate simboluri ale puterii sociale şi financiare. Un lux, pentru care bogaţii moşieri sau politicieni de origine armeană nu se uitau la bani.
”Monumentele funerare din cimitirul armenesc sunt unicat. Comunitatea armenească a prosperat, iar o seamă de membri ai acesteia erau oameni cu o potenţă financiar extraordinară. Aceste monumente funerare reprezentau un statut social, dar şi o înclinaţie către estetică, către artă, a acestor oameni bogaţi dar, evident şi educaţi. Erau simboluri ale statutului şi un mod de a rămâne veşnici prin artă”, spune Florin Simion Egner.
Armenii bogaţi au început să fie îngropaţi pe acest teren începând cu sfârşitul secolului al XVIII lea. Apogeul artei funerare armeneşti însă a început în anul 1850, atunci când familia Grigoroşianu a donat pământul comunităţii armene, amenajându-l într-un cimitir bine organizat. Mai mult decât atât, în 1885, Anna Pruncul, soţia bogatului armean Avedic von Pruncu, a ridicat o biserică pentru a deservi acest cimitir. Biserica se află şi astăzi în mijlocul cimitirului, plin cu monumente funerare impresionante, adevărat opere de artă.
Monumente făcute de meşteri, francezi, austrieci şi polonezi
În cimitirul armenesc, pe aleile îngrijite, orice vizitator poate face o incursiune în istoria acestei comunităţi. Aproape fiecare mormânt are un monument funerar impresionat care spune povestea defunctului explicit sau cu ajutorul metaforelor sculptate. A fost un cimitir al protipendadei, al oamenilor bogaţi. ”Erau oameni cu o situaţie materială foarte, foarte bună. Au investit averi în aceste morminte. Defunctul se află fie în morminte plane, clasice, fie tip cavou. Iar lângă mormânt sau chiar deasupra se află aceste monumente funerare”, spune Florin Simion Egner.
Până în momentul de faţă au mai rămas în picioare 26 de monumente funerare spectaculoase. Toate au fost realizate în perioada 1850-1916 de meşteri veniţi din mari oraşe. ”Erau artişti specializaţi în aşa ceva. Veneau din Milano, Geneva, Viena, Constantinopol, Atena, Cernăuţi. Aceste lucrări necesitau o pricepere aparte şi erau totodată deosebit de scumpe, atât ca manoperă, dar şi din punct de vedere al materialelor folosite de la piatră la marmură. Printre meşterii care au sculptat aceste monumente se numără şi Eduard Hauser, Hans Bernard, R. Stresnack şi alţii”, spune reprezentantul comunităţii armeneşti din Botoşani. Cererea era atât de mare încât unul dintre meşterii specializaţi în astfel de lucrări s-a mutat la Botoşani.
Este vorba despre italianul D.A Pellegrinetti, care şi-a făcut un atelier de sculptură la Botoşani pentru comunitatea armeană dar şi cea evreiască aflată în continuă creştere în secolul al XIX lea. Fiecare monument este impresionat şi prezintă fie scene mitologice, fie persoanje reale, chiar pe defunct în diferite aspecte ale vieţii sale. Totodată, nu lipsesc motivele vegetale, dar şi diferitele blazoane şi simboluri heraldice.
Povestea unei vieţi într-un monument
Aşa cum deja am precizat, monumentele funerare, ca şi mormintele, au aparţinut unor familii armeneşti foarte influente şi bogate. Erau medici, avocaţi renumiţi, moşieri, parlamentari sau primari din sânul comunităţii armeneşti. Fiecare mormânt şi cu monumentul funerar aferent spune povestea defunctului în simboluri sugestive. Cel mai impresionant monument este cel al familie Cristea şi Maria Manea, reprezentând un sicriu masiv, pe un catafalc dar şi detalii din viaţa familiei. Totodată aici se află şi monumentele funerare, cu busturi şi statui impresionante ale familiei Goilav, o familie de moşieri bogaţi, dar şi cea a familiei Ciomac, renumiţi primari de Botoşani.
Un alt monument indică faptul că defunctul a fost un pictor talentat. Altul că a servit în armată şi aşa mai departe. Impresionant este şi monumentul funerare dedicat Anettei Dudac, o tânără renumită pentru frumuseţea ei în comunitatea armeană, dar şi pentru moartea la o vârstă fragedă. Monumentul funerar constă într-o statuie în mărime naturală a tinerei, care ţine în mână planurile bisericii din curtea cimitirului. Fiecare monument funerar are povestea defunctului încifrată în metafore, busturi sau statui în mărime naturală. Cimitirul armenesc din Botoşani este ca un muzeu în aer liber, unic în România. ”Poate fi oricând comparat cu un muzeu de monumente de artă plastică în aer liber. Are monumente funerare unice în România”, spune Florin Simion Egner.
Sursa: Adevarul
