Situație mai puțin întâlnită la o înmormântare dintr-o comună din județul Botoșani. Nu mai puțin de cinci persoane care participau la funeralii au leșinat și au avut nevoie de îngrijiri medicale. S-a întâmplat luni, la Bucecea, unde o femeie de 90 de ani a căzut ca secerată după ce i s-a făcut rău.
Oamenii care asistau s-au speriat că bătrâna au murit și au chemat ambulanța. La scurt timp, un bătrân de 70 de ani a leșinat, iar unui tânăr de 23 de ani i s-a făcut rău. Alte două persoane, cu afecțiuni cardiace, au avut nevoie de îngrijiri medicale.
Patru dintre persoane au primit îngrijiri medicale pe loc, iar bătrâna de 90 de ani a fist transportată la spital.Cadrele medicale au pus această situație pe seama temperaturilor ridicate, dar și a faptului că persoanele respective nu mâncaseră nimic.