Spitalele de stat pentru copii oferă condiţii greu de imaginat pentru părinţii celor aflaţi în suferinţă. Cei mai mulţi dorm pe unde apucă, inclusiv în maşini. Şi asta pentru că unităţile medicale nu au paturi suficiente pentru însoţitori. De pildă, în Iaşi, spitalul de copii are 70, deşi în realitate, acolo sunt cazaţi 400 de adulţi.
Un bărbat din judeţul Botoşani a dormit, a mâncat şi s-a schimbat în maşină timp de 9 luni, ca să fie cât mai aproape de fetiţa lui bolnavă de cancer. De curând, câţiva oameni impresionaţi de povestea lor i-au plătit cazarea la o pensiune din oraş.
Constantin Romanescu Curos: “Au fost perioade în care ajungeam acasă şi mă suna că nu merge la ecograf fără mine. Înapoi, am un drum dus-întors de 500 de km.”
Alături de copilă s-a internat doar mama pentru că legea sănătăţii acceptă un singur însoţitor.
Radu Terinte, manager Spitalul de Copii Sf. Maria, Iaşi: “Avem cel puţin 3-400 de părinţi internaţi. Sunt situaţii în care mamele dorm în acelaşi pat cu copilul.″
La Cluj-Napoca, trei fundații oferă găzduire pentru rudele celor bolnavi de cancer. În apartamentele de la ″Magic Home″, spre exemplu, pot să stea gratuit cinci familii.
Vlad Pop Crișan, coordonator Proiect Magic Home Cluj: “Până acum peste 100 de oameni au beneficiat de acest proiect.″
Jorja Mariana, beneficiar: “Am venit din Satu Mare cu fetiţa mea de 17 ani bolnavă de leucemie. Până să venim aici am stat luni întregi pe scaun sau pe un pat în spital.”
Maria este din Bihor, iar fiica ei este internată la Timişoara, după ce a făcut un transplant de măduvă. Cum nu avea unde să stea, femeia a primit găzduire în căminul unei fundaţii.
Maria Laza: ″Noi suntem aici ca şi acasă, aproape. Aici mai uităm de necaz, ne mai întâlnim cu alte mămici, alţi părinţi care şi ei au alte necazuri.”
Andrei are 15 ani. A făcut un transplant de celule stem şi acum vine la Timişoara pentru curele de radioterapie. Stă în cameră cu mama lui.
Andrei Moroşan: ″Ele ne gătesc, săracele, le chinuie şi pe ele văzându-ne că nu putem mânca”
Mirela Rogoz, director Casa Ronald: ”Sunt părinţi care vin de la distanţe foarte mari, am avut chiar şi de la București, Iaşi şi Constanța. Acum avem două familii care sunt pe lista de aşteptare, iar pentru săptămâna viitoare, avem trei.”
Părinţii se pot caza cel puţin patru zile, însă au fost situaţii în care au stat şi 200.
Sursa: Stirile ProTV