Reprezentanții Pro Democrația Botoșani acuză faptul că fondurile pentru investiții sunt stabilite preferențial de decidenții politici locali și nu funcție de priorități. Deputatul Pro România, Mihaela Huncă, a făcut demersuri la Ministerul Dezvoltării pentru ca Școala Baranca din Hudești să primească bani din fondul de rezervă PNDL II în vederea reabilitării, însă a aflat că banii care îi reveneau județului Botoșani au fost deja împărțiți.
”Avem școala de la Baranca -Hudești, și eu am făcut interpelare pentru că este în imposibilitatea de a se reabilita acel local de școală. Acolo sunt în jur de 300 de elevi, și pentru că ne interesează acei 300 de elevi și având în vedere că am făcut interpelarea cu mult timp înainte, am fost la Ministerul Dezvoltării, știind că urma etapei PNDL II a existat o rezervă, ca să obținem bani pentru această școală. Ni s-a dat o situație în care s-a spus că județul Botoșani are o rezervă de 29.341.665 lei. Am solicitat să văd dacă Școala Branca este ca prioritate la nivel de județ, pentru că mi se părea că ar trebui să fie prioritate, pentru a le asigura condiții de a învăța celor 300 de elevi. Cu regret vă spun că școala nu se află printre prioritățile județului. Altele sunt prioritățile județului”, a spus Mihaela Hunca,
Potrivit acesteia, cele 29 de milioane lei au fost împărțite pentru reabilitarea străzii Sf. Ioan Roman din Dorohoi, respectiv 8,2 milioane lei, la Săveni pentru modernizare de străzi orășeneșto- 8,6 milioane lei, Șendriceni modernizare drum comunal- 7,3 milioane lei și pentru Vorona- asfaltare drmuri comunale- 5,1 milioane lei.
”Când am întrebat pe cei care reprezentau Ministerul Dezvoltării, mi-au spus că cei de aici, de la nivel județean, și aici mă refer la decidenții politici, nu au considerat prioritate această școală. Aveau interpelarea mea, era acolo, dar au considerat prioritate aceste localități pentru că așa s-a primit de la județ”, a spus deputatul Pro România.