Un accident rutier a avut loc la Orășeni Deal. Un tânăr de 24 ani din comuna Cristești, în timp ce se deplasa, joi, cu un autoturismul spre localitatea Orășeni Deal, pe fondul lipsei de vizibilitate şi fără a păstra o distanță corespunzătoare față de un atelaj hipo aflat pe același sens de deplasare, a intrat în coliziune cu acesta.
În vehiculul cu tracţiune animală se aflau două persoane de sex masculin, ambele din comuna Cristeşti, una dintre acestea fiind transportată la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri medicale.
„Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar ulterior li s-au recoltat mostre biologice de sânge necesare în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză s-a deschis un dosar penal în care se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infractiunii de vătămare corporală din culpă”, arată IPJ Botoșani.